"Cel mai bătrân om din comuna Lunca Cernii de Jos, Gheorghe Ştefoni, este, alături de Moise Merean, din aceeaşi comună, singurii care au reuşit să scape aproape nevătămaţi din al Doilea Război Mondial. Bărbatul are acum 96 de ani şi se luptă să supravieţuiască dintr-o pensie puţin mai mare de 100 de lei.
Deşi abia mai poate merge ajutat de cârje, Gheorghe Ştefoni dă piept cu economia de piaţă la fel de dârz cum a dat piept cu armata rusă, în al Doilea Război Mondial. Este nemulţumit de pensia sa care abia îi ajunge să supravieţuiască, însă este optimist. „Când eram tânăr, aveam de partea mea doar tinereţea. Nu găseai nimic şi viaţa era foarte aspră. Mă pot plânge eu acum când pâinea îmi vine acasă şi, dacă nu am ce face, ascult ştirile la televizon. Nu aveam de nici unele pe atunci. Viaţa părea uşoară doar pentru că nu ştiam în realitate nimic despre ea”, spune bătrânul.
Amintiri din război
Casa în care locuieşte de mai bine de 80 de ani Gheorghe Ştefoni, împreună cu unul din băieţii săi, este mare şi frumoasă. Muşcatele roşii de la ferestre şi din pridvor îţi urează „bun-venit” de cum păşeşti în curte. Bătrânul veteran de război, cu toate că are 96 de ani, este vioi şi dornic să-şi trateze oaspeţii aşa cum se cuvine. Sprijinit de cârje, ne invită să ne aşezăm la umbră.
Se aşază încet pe o laviţă lungă de lemn, bătrânească, şi pune alături cârjele. Începe să povestească agale despre ce a păţit pe front în cel de-al Doilea Război Mondial. „Am prins ambele două războaie mondiale. Vremuri grele, nu aveai de nici unele. Eram deja însurat, că m-am grăbit atunci când a venit ordinul de concentrare pentru al Doilea Război Mondial. La însurătoare muierea mea avea 15 ani şi eu 17. Aşa era atunci, dacă fata trecea de 16 ani era considerată fată bătrână şi nu mai avea căutare. Când am plecat pe front aveam deja cu muierea o fată, pe cea mare. M-au încorporat la Batalionul 10 vânători de munte. Eram 1.400 de ostaşi şi 68 de ofiţeri. Dacă până atunci ascultam poveşti despre ce înseamnă să pleci la luptă, realitatea ne-a trezit ca o ghiulea. Eram în Caucaz şi când ne-am numărat câţi am mai rămas după primul asalt, m-am îngrozit: mai rămăsesem din toţi doar 240 de ostaşi şi 32 de ofiţeri. Cei mai mulţi din noi s-au dus, Dumnezeu să-I ierte! Am luptat în aceeaşi campanie un an şi opt luni, dar numai două luni în Rusia. Clipe de groază, de coşmar. Făceai orice ca să îţi salvezi viaţa!”, îşi aminteşte moş Gheorghe.
În Caucaz iernile erau atât de cumplite încât mulţi îngheţau în transeele săpate de ei şi unde se adăposteau de gloanţele inamice. Mulţi îngheţau noaptea acolo şi îi îngropau ţepeni. Moş Gheorghe se pare că a avut o constituţie de invidiat pentru că a trecut şi el printr-o situaţie dramatică. „În gropile pe care ni le săpam noi să ne ascundem de ruşi, fiind adânci, se strângea de multe ori apa. Într-o dimineaţa a venit ger cumplit şi a îngheţat tot ce mişcă. Nu cred să mai fi prins în viaţa mea un asemenea frig! Eu eram prins ca într-un colac de gheaţă în groapa săpată de mine. Când a venit ordinul de plecare, n-am mai avut forţă să ies pentru că în jurul meu era gheaţa groasă. Camarazii mei au folosit barda să mă scoată din gheaţă. Am plecat de acolo ud leoarcă, pe frigul ăla. Hainele s-au uscat pe mine în timpul marşului. De-aia mă mişc eu acum atât de greu, că m-a prins răceala la spate”, spune bătrânul.
Rănit în prima linie
A luptat în prima linie a frontului aproape doi ani: „Dorinţa din fiecare moment era să scăpăm cu viaţă, mă rugam la Dumnezeu: «Doamne, fii cu mine, te rog! Scapă-mă cu viaţă, te rog!», tot aşa spuneam în gând. În prima linie era foarte greu, un adevărat chin. Se trăgea din mai toate părţile. După ce am scăpat viu şi nevătămat din mai multe asalturi, mi s-a înfundat şi mie. Într-una din lupte am fost rănit de un glonţ la mâna stângă”.
În timp ce era rănit şi în jurul său camarazi şi prieteni mureau pe capete, moş Gheorghe a găsit soluţia salvatoare. Era rănit la mână şi pierde mult sânge. S-a târât cât a putut şi, cu ajutorul unor soldaţi a reuşit să scape din focul luptei cu viaţă. „Şase dintre noi am avut norocul de pe lume! Am găsit şase cai cu care am trecut apa care era foarte adâncă. Calul meu a murit că n-am mai scăpat din vâltoarea apei. Am reuşit să mă agăţ de un copac. Am stat acolo 2-3 ore până m-au găsit ai noştri, că eu n-am mai avut putere să mă ridic din apă. Atunci m-au trimis la infirmerie. Am scris carte acasă şi bătrânii din sat m-au învăţat că cel mai bun tratament pentru rana de glonţ este soda caustică. Am făcut rost şi am stat o noapte întreagă cu ea la mână. Dimineaţa, doctorii militari s-au şocat şi m-au luat la interogatoriu, că ce am făcut. Aveam în mână o gaură de puteai băga două degete de pe o parte pe alta. Nu le-am spus, dar ei erau deştepţi, nu credeau ce le spuneam eu cu una cu două. Dar au fost oameni cumsecade, că, dacă nu, mă păştea batalionul disciplinar sau chiar moartea. Am stat opt luni în infirmerie până mi s-a vindecat mâna”, povesteşte Gheorghe Ştefoni despre cum a fentat el războiul.
Odată cu cele opt luni de infirmerie războiul s-a încheiat, iar bărbatul a fost trimis acasă. În sufletul lui, spunea, parcă a venit primăvara.
Comuniștii i-au furat porcul
Deşi a trecut prin două războaie, Gheorghe Ştefoni nu a scăpat prea uşor de necazuri nici după ce a venit acasă. Bărbatul spune despre contingentul lui, în care a activat şi el un an şi opt luni, a fost eliberat după şase ani. Acasă şi-a găsit familia şi, chiar dacă abia aveau cu ce-şi duce zilele, a avut încredere că pot ieşi uşor din sărăcie dacă muncesc. Aşa a şi fost! Nevasta i-a mai născut două fete şi un băiat, sprijinul său acum, la bătrâneţe. S-a angajat ţapinar la pădure şi şi-a muncit destoinic pământul, hrană pentru familie şi pentru animalele de pe lângă casă.
Satul Lunca Cernii aparţinea atunci de comuna Răchitova. Veniseră comuniştii la putere, dar moş Gheorghe spune că pe vremea lor a dus-o bine, în general. Dar primarul a fost cel care i-a făcut primul necaz, dar şi ultimul, pentru că bărbatul nu s-a lăsat călcat în picioare cu nici un preţ. „Se strângeau atunci, fără să întrebe proprietarii, diferite animale care se duceau la PCR. Primarul de la Răchitova a venit la noi în ogradă şi, fără să întrebe nimic, ne-a luat porcul cel mai mare să-l ducă la şefii lui, la Deva. Abia seara, când am venit acasă, am aflat ce ne-a făcut. Am plecat supărat la Răchitova, noaptea peste dealuri. Direct la primar acasă am ajuns şi l-am luat de gât. I-am spus că dacă nu îmi aduce porcul meu, dar al meu, înapoi, nu mă mai opreşte nimic. De frică, a doua zi a plecat la Deva şi a venit chiar cu porcul meu înapoi. Au vrut mai apoi să îmi ia o vacă, dar, chiar dacă acum aveam primar la Lunca Cernii, că se schimbaseră repartizările satelor în comune, cei de acasă le-au amintit ce i-am făcut primarului vechi şi că se pot aştepta la orice altă surpriză din partea mea. Aşa că, de atunci, mi-au lăsat familia în pace”, spune moş Gheorghe.
Regretele lui Moș Gheorghe
Gheorghe Ştefoni este mulţumit de viaţa sa şi nu se plânge de sănătate: „Am probleme cu spatele, dar mă tratez. Acum vârsta îmi dă bătăi de cap, dar sunt fericit că am patru copii, patru nepoţi şi trei strănepoţi. Am avut o viaţă frumoasă, cu greutăţi, dar am reuşit să le fac pe toate bine”. Are însă mai multe regrete. „Regret că preşedintele asta n-a făcut nimic pentru popor. Asta nu mi-a dat nici măcar doi lei la pensie, numai scumpiri a adus. Şi mai regret că nu sunt tânăr. Nici care nu ştie să aprecieze tinereţea aşa cum trebuie atunci când o are!”, concluzionează bătrânul."
Sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=3377
Am ținut neapărat să-l pun așa pentru că acolo se resetează pagina și nu puteți să-l citiți în întregime. Articolul a fost scris în anul 2007. În acest moment nu ma este printre noi. RESPECT !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu